SPAȚII ARTIST-RUN

CAZUL101

 

Cazul101 este un artist-run space multidisciplinar inițiat de un grup de artiști din București la începutul anului 2018. Încă studenți la UNArte, fondatorii acestui proiect au simțit nevoia de a oferi scenei emergente de artă din România un spațiu liber, ce caută să creeze un context care să încurajeze și, în același timp, să incomodeze opera de artă.

Cazul a funcționat în primul an într-un spațiu din Cotroceni, unde a organizat 9 evenimente artistice diverse urmate de alte două evenimente nomade în spații alternative. Deoarece este un proiect viu într-o continuă schimbare, Cazul101 deschide la începutul anului 2019 o nouă locație situată tot în Cotroceni: un garaj de 3x5mp transformat într-un spațiu expozițional destinat instalațiilor și lucrărilor site-specific. Echipa Cazului propune astfel un mediu care constrânge spațial, dar care încurajează arta actuală oferind libertate totală de exprimare artiștilor invitați.

 

 

DIPTYCH

 

Amplasat într-o fostă galerie de artă, Diptych (deschis în 2019) continuă expunerea artei contemporane în paralel cu un spațiu creativ, un atelier.

Cartierul unde se află este un exemplu de ce-ar fi putut deveni Bucureștiul unor politici de urbanism și arhitectură armonioase: dorința de oraș-grădină, ilustrată prin chiar numele străzii  – Plantelor, locuințe în stil neoromânesc, Art Deco și Modernist, construite în special în perioada interbelică. Multe dintre ele au rezistat comunismului, iar acum continuă să reziste lipsei de interes administrativ (și) prin artă. Clădirea, construită inițial ca han, este acum monument istoric. Cartografia zonei este foarte densă din punct vedere artistic: trei galerii de artă, un studio foto și ateliere de creație.

 

foto: Diana Păun și Sabina Cruceanu

 

Numele spațiului expozițional provine în primul rând de la arhitectura locului – sunt două camere suprapuse, un diptic arhitectural legat de scări –, dar și de la scopul acestui loc – acela de a prezenta publicului bucureștean atât artă contemporană românească și internațională, cât și moduri de exprimare artistică inedite.

Artiștii invitați să participe cu expoziții personale sunt din medii de artă foarte diferite – se expune de la pictură și obiect, la fotografie; de la foto-video, la sunet; de la instalație, la performance și poezie. Vor fi prezenți artiști inediți, puțin sau deloc vizibili în oraș și țară.

Am inaugurat spațiul cu expoziția artistului maghiar Sandor Pinczehelyi – Visionary/Works 1973-2014; a urmat expoziția Angstwurm al lui Micleușanu M., Maria Balabaș – Performing Intimacy iar pandemia a închis ușile Diptych cu expoziția Raport de șantier al artistului Claudiu Cobilanschi. Plănuită anul trecut și realizată on line, a fost lansarea Aliaj Barsa, o alianță a patru artist-run spaces din București (Alert Studio, Atelier 030202, E T A J și Diptych) prin expoziția Scurt circuit.

 

 

E T A J

 

Înființat în mai 2018 în apartamentul din str. George Enescu 43 al artistului Mircea Modreanu, E T A J a găzduit și organizat până în prezent peste 30 expoziții și evenimente. E T A J este un artist-run space, un catalizator care vizează eficiența actului artistic în contextul actual. Mai mulți artiști își asumă aici rolurile necesare vitalizării și coordonării spațiului. Obiectivele principale E T A J sunt axate pe creșterea vizibilității artiștilor emergenți în căutare de soluții alternative pentru lansarea și etalarea publică a creației lor.

Direcțiile estetice pe care și le propune E T A J sunt eclectice, spontane și, de multe ori, experimentale. Există însă și elemente ordonatoare specifice precum caracterul in situ al lucrărilor expuse și concepute de artiștii promovați. Celor care expun aici li se cere să-și gândească imaginea expusă în acord cu o experiență care o depășește pe cea strict vizuală. Artiștii sunt provocați să-și pună creațiile într-un context senzorial complex. Se dorește ca experiența estetică să fie fi posibilă din diverse ipostaze: spațială, tactilă, acustică, interactivă sau de dialog, toate subordonate unei gândiri în imagini optice. Nu de puține ori expozanții și-au dus lucrările la un nivel care corespunde tendințelor artei la nivel global. Prin ceea ce noi numim obiectualizarea desenului, a imaginii bidimensionale, creațiile capătă existența plenară și forța estetică necesare în contextul practicilor actuale.

Spațiul a găzduit în general artiști tineri, unii cunoscuți, alții încă neafirmați pe scena artei. Prin numărul mare și frecvența de expoziții, E T A J radiografiază practicile din comunitatea artiștilor independenți și a absolvenților facultăților de artă. Au existat și excepții de la colaborarea cu tineri artiști emergenți sau cunoscuți. În 2019 a fost organizată și găzduită expoziția lucrărilor artistului Gheorghe Berindei, care s-a dovedit o provocare curatorială interesantă pentru echipă.

În ceea ce privește spațiile de expunere, echipa E T A J caută, în spiritul culturii artist-run, să identifice posibile locații care să aducă laolaltă publicul și artiștii. E T A J consideră că o abordare artist-run este necesară și esențială pentru închegarea unei comunități consistente de artiști și consumatori de artă. Modul de organizare artist-run este foarte cald în raport cu publicul, ceea ce îi conferă autenticitate și prospețime. În octombrie 2019, la invitația lui Dimitrie Grigorescu și în colaborare cu echipa K41, a fost vernisată o expoziție colectivă în inima orașului danez Copenhaga, într-un un spațiu de evenimente artistice care funcționează după modelul celui din București.

Un proiect conex este E T A J on wheels, o galerie mobilă de tip pop-up, prin care se dorește explorarea caracterului nomad al expunerii și creației artistice. Proiectul a debutat printr-o expoziție colectivă pe terasa blocului de ateliere din str. Eforie și are în vedere deplasarea prin mai multe locații din țară.

 

 

MATCA

 

MATCA artspace este un spaţiu independent gestionat și curatoriat de la începutul lui 2017 de trei artişti vizuali din Cluj-Napoca (Matei Toșa, Alexandru Muraru și Alexandra Mocan), inifțiat din nevoia acestora de a se distanta de practicile definitorii ale așa-zisei etichete a „școlii de la Cluj”, un proiect-platformă menit să cerceteze și să încurajeze definirea artei prin conţinut înaintea propunerii vreunui demers tehnic. Proiectul s-a iniţiat regenerând un fost atelier de pielărie care a fost convertit în spațiu de expunere. În cadrul proiectelor pe care le desfășoară, MATCA urmărește să repereze felul în care arta se formulează în prezent, în special pe plan local, având ca motivație integrarea în spațiul vizibil a unor practici care reflectă posibilitățile de dezvoltare și reflecție ale artiștilor într-un timp în care valorile și reperele se modelează și remodelează constant. Prin programul expozițional pe care îl mobilizează, inițiativa propune să investigheze producția vizuală contemporană prin prisma intențiilor și a contextelor ce stau la baza creației artistice.

 

Soon his Body will be still, © MATCA

 

O altă miză importantă a spațiului este aceea de a juca un rol de instrument de cercetare în arta locală din Cluj-Napoca, care vizează să declanșeze un dialog non-ierarhic între artiștii tineri și cei consacrați, odată cu dinamica selecției de artiști cu care colaborează. O motivație constantă MATCA artspace legată de ceea ce privește investigarea modului în care arta se definește, a fost aceea de a repera momentul de maturizare și desprindere a artiștilor tineri de ambientul preluat și învățat odată cu parcurgerea studiilor de profil, ca nevoie de a găsi și enunța artiștii în perioada apropiată așezării într-un specific personal și asumat al practicii lor. Odată cu anumite colaborări, parte din artiștii expuși aici au reușit să intre în contact cu alte instituții care le-au mediat practica, iar acest aspect este unul pe care spațiul dorește să îl păstreze activ în zona sa de specific, de a facilita integrarea artiștilor cu care colaborează într-un așa-zis ansamblu de circuit. Abordarea în acest sens a presupus mereu apropierea, dialogul și empatia cu artiștii cu care s-a colaborat, sperând, în mod asumat, ca acest lucru sa fie un specific ce definește spațiul pe piața culturală – deschiderea față de nevoile artiștilor cu care colaborează reprezentând mereu o prioritate.

Mare parte din expozițiile organizate aici sunt cele de grup, care sunt concepute într-o mare măsură pentru a reuni diverse viziuni și angajarea receptivității unui public divers.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.