EVENIMENTE
PAVILIONUL DE ARTĂ BUCUREȘTI – ART SAFARI
Muzeul temporar Art Safari este un eveniment cultural dedicat artei din România, unic ca structură și amploare, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Evenimentul anual aduce laolaltă artă românească de patrimoniu, artă contemporană, expoziții internaționale, precum și programul educațional Art Safari Kids și experiența de vizitare a expozițiilor pe timp de noapte – Night Tours.
În fiecare an, muzeul prinde viață în clădiri istorice minunate din București, inaccesibile publicului în restul timpului, care are astfel ocazia de a trece pragul unor adevărate bijuterii de arhitectură și de a se proiecta cu totul într-un univers al frumosului. Vizitatorii pot admira lucrări de tezaur ale maeștrilor artei românești, opere prețioase reunite din toate colțurile țării în cadrul Pavilionului Muzeal, oferind o experiență unică de incursiune în opera marilor maeștri ai artei românești. Anul 2019 a stat sub semnul geniului copilăriei lui Nicole Tonitza, în expoziția care a cuprins peste 300 de lucrări împrumutate de la cele mai importante muzee și colecții private din România și din Europa.
Ediția 2020 găzduiește cea mai mare retrospectivă Gheorghe Petrașcu, artistul peisajelor venețiene și al interioarelor burgheze, din ultimii 50 de ani. Reprezentanții mișcării artistice contemporane se reunesc sub Pavilionul Central, în cadrul expoziției Școala de la București – Tradiție, amor, trădare ce survolează scena artistică bucureşteană din ultimii 30 de ani, incluzând artiști români contemporani a căror operă a căpătat deja dimensiuni internaţionale și care ne reprezintă astăzi în locuri precum Tate Modern din Londra sau la Centre Pompidou în Paris. Universul unic al pictorului Sabin Bălașa, exponent al „romantismului cosmic” și unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști români, se dezvăluie la Art Safari prin miturile și simbolurile prezente în lucrările sale, în cadrul expoziției Sabin Bălașa. Albastru.
Pavilionul Internațional și expoziția The Art of Behaving Badly, semnată Guerrilla Girls, aduc pentru prima dată în România arta rebelă a grupului anonim feminist din New York care a scos la lumină sexismul ce caracterizează lumea artei. Una dintre lucrările iconice, primul poster color lansat de artiste Do Women Have to be Naked to Get into the Met. Museum?, care a făcut înconjurul lumii, va fi expusă în cadrul Art Safari 2020.
Organizator: Art Society Cultural Centre Foundation
ONE NIGHT GALLERY
One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc și susține tinerii artiști și designerii români prin crearea unor experiențe artistice alternative, ce pun accentul pe inovație și tehnologie. Punte între artist și public, One Night Gallery îi provoacă pe artiști să folosească noi instrumente de storytelling digital precum realitatea virtuală, realitatea augmentată, video mapping, inteligența artificială sau instalațiile neconvenționale.
Misiunea proiectului este de a democratiza arta și de a o aduce în atenția oamenilor prin intermediul tehnologiei, în mod gratuit, prin crearea unor contexte în care aceștia pot interacționa cu arta, ca rezultat al unui dialog între artiștii contemporani și noile tehnologii.
Fiecare ediție One Night Gallery are loc într-un nou spațiu, pe care vizitatorii îl pot descoperi într-o nouă perspectivă. Prima ediție a avut loc în noiembrie 2017. De atunci s-au mai încheiat încă 14 ediții, toate în București cu excepția uneia care a avut loc la Timișoara. Peste 100 de proiecte au fost curatoriate de-a lungul celor aproape 3 ani de exisistență.
MEDIA ART FESTIVAL ARAD
Media Art Festival Arad este un proiect kinema ikon și, prin urmare, punctul central este experimentul vizual, sonor, performativ în varianta sa ludică, tehnologică, hibridă, digitală, analogă, voit redundantă. MAFA caută modalități de joacă, folosind spațiile disponibile pe post de pretext. Preocupările din domeniul artei și tehnologiei reunesc un grup eterogen de artiști/e multimedia. Festivalul promovează artiștii tineri, caută să motiveze producătorii locali și să faciliteze crearea unor rețele de colaborare internaționale în domeniul cultural. Curatori: Călin Man și Ileana Selejan.
2014 / M.A.F.A.1: R.A.M / Random Access Memory
spații: Muzeul de Artă Arad | media: fotografie, instalații video, audio, net.art | motto: „Any byte of memory can be accessed without touching the preceding bytes”
Premiza expoziției este omniprezența fotografiei în peisajul vizual contemporan. Componente: fotografie, proiecții și instalații video, instalații interactive, net.art + colecția permanentă a Muzeului de Artă Arad. Propunerile artiștilor reprezintă intervenții directe în spațiul muzeului, conceptualizate independent, dar prezentate în dialog cu actuala colecție permanentă.
2015 / M.A.F.A.2: R.E.M.X / Rapid Eye Movement
spații: Atrium Mall Arad, Muzeul de Artă Arad, MNAC București | media: instalații media, video, sound works | motto: „No matter how fast you are, there’s always someone faster”
La a doua ediție am mutat arta unde îi este omului mai drag: la mall. În sala magazinului nr. 112 de la etajul 1, Atrium Mall Arad, au fost expuse instalații video, multimedia, fotografie, obiect, proiecții video și instalații sonore.
2016 / M.A.F.A.3: DADADA
spații: Muzeul de Artă Arad, kf Arad | media: instalații media interactive, video, performance | motto: „Dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, atunci o imagine cu text explicativ face cât o mie de cuvinte minus cuvintele textului explicativ”
După un stop-over la MNAC, festivalul a revenit la Muzeul de Artă Arad. Titlul DADADA face trimitere la aniversarea a 100 de ani de la începuturile mișcării Dada. Deși intenționat, reperul rămâne accidental. Expoziția principală a propus o abordare ludică a relației cuvânt-imagine, dar și a muzeului ca arhivă.
2017 / M.A.F.A.4: CINEMA
spații: Cinema Arta Arad, Muzeul de Artă Arad | media: instalații media, video proiecții, AV performance, concerte | motto: „If you’re not having fun, you’re doing something wrong” – Groucho Marx
Nucleul festivalului constă într-un grup de instalații site-specific care transformă sala de cinema în sală de expoziții. Instalațiile și proiecțiile colonizează cinematograful în timpul zilei și îl bântuie noaptea. În același timp, sala de expoziții kinema ikon de la Muzeul de Artă Arad se transformă în sală de proiecție pentru o serie de filme experimentale.
2018 / M.A.F.A.5: De Rerum Natura
spații: CMA, Științele Naturii, Muzeul de Artă Arad | media: instalații media, video, AV performance, concerte | motto: „Cedit enim, rerum novitate extrusa, vetustas semper” – Lucretius.
Expoziția principală propune interjecții și intersecții cu/printre galeriile și exponatele secției de Știintele Naturii de la Complexul Muzeal Arad. Intervențiile în spații atipice sau „non-convenționale” au devenit caracteristice festivalului. Aceste gesturi nu trebuie să fie percepute în opoziție cu estetica cubului alb.
2019 / M.A.F.A.6: dig:it
spații: Muzeul de Artă Arad, kinema ikon | media: instalații media, video, AV performance, concerte | motto: <img src=”../dig:it.gif”> Have A Nice Click
La ediția din 2019, spațiul virtual a fost ales ca spațiu de expunere a lucrărilor de artă, cu amendamentul că a existat și un reper fizic – Muzeul de Artă Arad. Interactivitatea lucrărilor expuse a avut un dublu sens: 1. vizitatorii au interacționat cu lucrările și 2. lucrările însele au interacționat între ele.
2020 / M.A.F.A.7: SyZyGy
spații: Faber Timișoara, Cinema Arta Arad, kinema ikon, Rezidența Scena 9 București | media: instalații media, video steaming | motto: WTF
Când planetele se aliniază într-un univers paralel, pe cerul înstelat din ecranul oricărui device se activează automat o alarmă. Options: Reset – Cancel – Escape – Emergency SOS (?)
Organizatori: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad
NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR
Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) este un eveniment inițiat în 2007 de Asociația Ephemair, ale cărui obiective principale sunt promovarea culturii contemporane și susținerea comunității artistice independente din România.
Până în prezent au fost organizate 13 ediții NAG în București și 4 ediții la nivel național în alte 13 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Miercurea Ciuc, Petrila, Reșița, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș și Timișoara. Extinderea națională a dus la dezvoltarea unei rețele de parteneriate între organizații din cele 14 orașe și participarea a aproape 100 de spații (galerii de artă contemporană, spații alternative, studiouri de artist, hub-uri culturale, institute culturale etc.) în programul anual NAG.
NAG produce anual proiecte speciale sub forma unor expoziții, proiecte editoriale sau intervenții în spațiul public care promovează tinerii artiști. Prin programul Search & Research.Ro NAG a adus în România curatori și specialiști străini care au interacționat direct cu scena artistică locală.
În prezent NAG este cel mai extins eveniment dedicat culturii contemporane din România.
Organizator: Asociația Ephemair
NOAPTEA MUZEELOR
Noaptea Muzeelor a fost o inițiativă propusă în urmă cu 16 ani comunității muzeale europene de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, sub patronajul ulterior al Consiliului Europei, al UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). În Româniaevenimentul este organizat din 2009 de Rețeaua Naționala a Muzeelor din Romania (RNMR), care a devenit partenerul oficial al mărcii europene Noaptea Muzeelor în țara noastră. Evenimentul a devenit probabil cea mai populară marcă culturală din țară raportat la numărul de beneficiari și la cel de proiecte, expoziții, activități, intervenții culturale și reprezentații artistice organizate într-o singură zi. Este și motivul pentru care Noaptea Muzeelor reprezintă un adevărat fenomen social, care apropie anual de muzeele și de organizațiile culturale din toată țara circa un milion de oameni. Intenția este de a relaționa muzeele cu comunitățile creative locale sau cu alte instituții și organizații culturale și de a transforma orașele în zeci de camere urbane pline de surprize culturale, experimente și inovații.
Momentul de referință a fost în 2009 când a fost declarat exemplu de bune practici. S-a apreciat originalitatea modului de organizare a evenimentului în marile centre urbane, prin conectarea muzeelor cu alte entități și spații culturale sub forma unor circuite personalizate, modul de implicare a publicului și creativilor, faptul că testează produse noi special create pentru eveniment (cafea, ceai, mâncare – diferite ingrediente pentru experiențe de neuitat), pentru modul cum schimbă dinamica și programul orașului – restaurante, transport (autobuz și bicicletă), publicitate stradală etc. Un alt moment important a fost în 2016, când RNMR a fost invitată de ICOM Franța la Dijon, pentru a prezenta rețeta succesului în organizarea Nopții Muzeelor chiar în țara care a inventat-o.
Organizator: Rețeaua Națională a Muzeelor din România
ROMANIAN DESIGN WEEK
Romanian Design Week este un festival anual care promovează designul românesc contemporan ca instrument care poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în exclusivitate designului, care se adresează atât publicului amator, cât și profesioniștilor. În fiecare an, RDW trasează o hartă a evenimentelor și a spațiilor ce promovează designul.
Romanian Design Week s-a impus în cele șapte ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România – o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative locale: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare.
Organizator: The Institute
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.