DE CE ASTA, DE CE ACUM, DE CE AȘA?
O istorie a artei vizuale românești pe bază de proiecte – ne-am gândit că acesta ar fi un unghi interesant din care să urmărim evoluția domeniului în ultimii 30 de ani. Oare cum s-ar vedea din această perspectivă – privite ca proiecte care au schimbat complet peisajul ultimelor trei decenii –, instituțiile, organizațiile, platformele, evenimentele?
Mai mult decât o cronologie de artiști, grupări și curente, arta vizuală se prezintă pentru public ca o ofertă, uneori amețitoare, de expoziții, proiecte și evenimente. De aici nevoia unui ghid care să ne ajute să înțelegem nevoile și intențiile care au generat aceste inițiative. Să aflăm mecanismele din spatele evenimentelor și proiectelor de artă, eforturile și provocările pe care le presupun.
Alături de Olivia Nitiș, curator și critic de artă și consultantul pentru documentare al proiectului, am încercat să identificăm o parte dintre cele mai relevante organizații și proiecte care au influențat, într-un fel sau altul, ultimii 30 de ani. Am încercat ca în privința informațiilor despre instituții/organizații/spații să aplicăm o matrice cât mai neutră și echidistantă. Le-am solicitat chiar celor implicați informațiile necesare și am intervenit asupra lor strict în privința aspectelor formale. Le mulțumim tuturor pentru implicare. Inevitabil, utilizând doar materiale primite de la cei care au acceptat să fie incluși în volum, selecția care se regăsește efectiv în aceste pagini nu are pretenția de a fi complet relevantă.
Pentru a înțelege de ce lucrurile arată așa acum, era nevoie de o punere în context – cum au fost și cum au ajunsă să arate așa acum. Pentru asta, am apelat la specialiști care au contribuit cu articole care fie fac o retrospectivă dintr-un anumit punct de vedere, a momentelor cheie care au transformat domeniul artelor vizuale, fie detaliază câte un aspect anume. Astfel, ceea ce nu se regăsește în selecția de materiale de prezentare este completat de opiniile și analizele din articole.
Informația rezultată este organizată pe 3 secțiuni:
#1 INSTITUȚIE. EVOLUȚIE. ARTĂ
#2. IDEE. PROIECT. SPAȚIU
#3. EVENIMENT. CURATOR. PIAȚĂ
În volumul STATE OF THE ARTS, fiecare secțiune este prefațată de un editorial semnat de MAGDA CÂRNECI (#1), ANTIGONA SILVIA ROGOZEA (#2) și IOANA CIOCAN (#3).
La cele 3 secțiuni se adaugă un dosar la care nu ne-am fi gândit când am demarat proiectul, în urmă cu aproape un an: ZOOM IN, sau cum se descurcă lumea artelor vizuale în pandemie – probleme, soluții, rețete de adaptare a proiectelor la noua relaitate.
Marți, 13 octombrie, va avea loc o dezbatere online, care va fi disponibilă sub formă de înregistrare.
Un proiect STATE OF THE ART despre THE STATE OF THE ARTS în România astăzi.
DESPRE NOI
CONCEPT: Ștefana Mărmureanu, Ariadna Ponta
PROJECT MANAGER: Ștefana Mărmureanu
COORDONATOR EVENIMENTE ȘI VOLUM: Ariadna Ponta
DTP, WEBSITE: Dragoș Tudor
CONSULTANT DOCUMENTARE: Olivia Nițiș
ASISTENT DOCUMENTARE: Miruna Gheordunescu
CORECTOR VOLUM: Ruxandra Tudor
RESPONSABIL FACEBOOK: Tudorița Șoldănescu
EDITORIALE: Magda Cârneci, Antigona Silvia Rogozea, Ioana Ciocan
ARTICOLE, OPINII: Horea Avram, Luiza Barcan, Matei Bejenaru, Zoltán Béla, Andi Daisler, Silviu Dancu, Daria Ghiu, Răzvan Ion, Alexandra Marin, Ioana Marinescu, Cosmin Nasui, Adriana Oprea, George Pleșu, Pavel Șușară, Ioana Vlasiu, Lina Țărmure
Mulțumiri tuturor colaboratorilor, reprezentanților instituțiilor, organizațiilor și proiectelor din toată țara care ne-au sprijinit cu materiale, partenerilor, partenerilor media și gazdelor.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.