Antigona Silvia Rogozea

 

SPAȚIILE DE PREZENTARE A ARTEI VIZUALE CONTEMPORANE ROMÂNEȘTI DUPĂ 1989.

DE LA POLARIZĂRI LA IMPLOZIE

 

Imediat după tumultul revoluționar din decembrie 1989, mediul artistic național a trecut printr-o deschidere către ceea ce s-ar putea numi „arta liberă”, cu o serie de preocupări conceptuale ancorate în realitatea imediată și diversificarea tehnicilor și mediilor de lucru, astfel încât recuperarea decalajului existent între fostul stat comunist și lumea occidentală să fie cât mai rapidă și consistentă, pe alocuri arzând etape. Deceniul este marcat de căutări continue și așezări pe poziții ferme din punct de vedere stilistic și conceptual, de (re)activare și creare a spațiilor și instituțiilor de prezentare a artei contemporane, pe scurt de creionare atât a formelor, cât și a fondului.

Haosul societal generalizat și momentele dramatice din „perioada de tranziție” (1990-1997) au avut un efect imediat asupra viziunii și menirii artei înspre direcția implicării active în viața socio-politică, conducând la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește însuși rolul artei, discursul artistic dobândind în acel moment libertatea și curajul de a fi critic și exorcizant. Maturi și experimentați în creația lor, dar și abili în mersul instituțiilor de resort, artiștii din generația optzecistă și-au redefinit pozițiile pe coordonatele schimbării, poziționându-se, cumva firesc în tradiția artistică românească, într-un grupism polarizat pe antonimia dintre vechi și nou, manifestat printr-o opoziție beningnă între spiritualitate și noile medii, grupați sub denumirile generice de Neoortodoxiștii și Experimentaliștii.

Expozițiile sunt găzduite în galeriile cunoscute ale Uniunii Artiștilor Plastici (Simeza, Căminul Artei, Orizont, Galateea din București, Helios din Timișoara, galeriile UAP din Oradea), spații cu o cultură deja stabilită în arta vizuală (Teatrul Național București, Sala Dalles), muzee de artă și alte instituții muzeale. Prima manifestare colectivă a direcției spirituale în arta românească este expoziția Filocalia, organizată de Alexandra Titu și Sorin Dumitrescu la TNB București în 1990 și 1991, Filocalia 1 prezentând și fragmente de frescă din bisericile demolate de Ceaușescu în București la sfârșitul anilor '80. La Galateea expun în 1990 Ioana Bătrânu, Mircea Tohătan, Mihai Sârbulescu, Ion Grigorescu, Teodor Graur, Olimpiu Bandalac, Horea Paștina – Portret 1990, o viziune ironică asupra portretisticii omagiale din Epoca de Aur. Tot în 1990 are loc a treia expoziție (după primele două simeze din 1981 și 1982) a Grupului 9+1 (Horia Bernea, Gheorghe Berindei, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Vasile Gorduz, Sorin Dumitrescu, Neculai Păduraru, Mircea Spătaru, Napoleon Tiron și Andrei Pleșu) și invitații săi: Călin Beloescu, Darie Dup, Gruia Floruț, Mihai Sârbulescu, Mircea Roman, Grigorian Rusu, la Sala Dalles. Marcând lansarea grupului subREAL, în 1991, la galeria Orizont este organizată expoziția Alimentara – Călin Dan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Iosif Király, Dan Mihălțianu, Constantin Petrașchievici; urmată în același an de Sexul lui Mozart la galeria Etaj 3/4, organizată de grupul subREAL, curator Călin Dan. La Muzeul Colecțiilor de Artă din București este prezentată cARTe. Cartea ca obiect, organizată de Dan Perjovschi, Geta Brătescu, Radu Igazság, Ileana Ploscaru, Roxana Trestioreanu și Andrei Oișteanu. În Timișoara au loc expozițiile Stare fără titlu, organizatori Atelier 35 și grupul Alb 16 (Ileana Pintilie, Sorin Vreme, Tiberiu Giucă, Ioan Oprescu, Simona Nuțiu), Muzeul de Artă și Galeria Helios; dar și Creație și sincronism european. Mișcarea artistică timișoreană a anilor 60-70 la Muzeul de Artă Timișoara, curator Ileana Pintilie, o retrospectivă a neo-avangardei timișorene care propunea recuperarea activității experimentale a grupurilor 111 și Sigma.

 

Au loc debuturile unor manifestări care continuă și ele tradiția taberelor de creație sau acțiunilor din ultimii ani ai regimului comunist: în 1990 se organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Artă Vie – AnnART, desfășurat în aer liber lângă Lacul Sfânta Ana, primul festival anual de performance art din România, inițiat de Balász Imre și continuat de Ütő Gusztáv până în 1999, iar 1992 are loc prima ediție a Simpozionului de artă contemporană, organizat de Maxim Dumitraș la Sângeorz-Băi.

La nivel instituțional, începând cu anul 1990 și până în 2000 se execută lucrări de restaurare și reconsolidare a clădirii Muzeului RPR, actualul Muzeul Național de Artă al României (MNAR), și a operelor afectate de conflictele din perioada Revoluției, iar Horia Bernea devine director general al Muzeului Țăranului Român. Oficiul de Expoziții devine în 1990 Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA), director Mihai Oroveanu (1990-2001).

Inițiată și coordonată de artistul Sorin Dumitrescu, în 1992 se înființează la București Galeria Catacomba, în cadrul Muzeului Colecțiilor, desfășurând între 1992 și 2003 un program neo-ortodox, definit drept o întâlnire între cult și cultură. Galeria Catacomba se deschide cu o personală a lui Vasile Gorduz, iar grupul Prolog beneficiază de o puternică vizibilitate în programul galeriei.

Un moment important în coagularea direcției noilor tehnologii în artă este reprezentat de înființarea Centrului Soros pentru Artă Contemporană (CSAC) condus de Călin Dan (1993-1995); tot în 1993 înființându-se și Fotogaleria G@D, în spațile ONDEA de la Teatrul Național București, un proiect coordonat de Mihai Oroveanu și Ruxandra Balaci, în cadrul căruia expun o serie de tineri artiști: Mircea Cantor (prima expoziție personală), Nicolae Comănescu, Mona Vătămanu și Florin Tudor, Ștefan Cosma sau Alexandra Croitoru.

Între 1994 și 2001 funcționează Departamentul de Artă Contemporană al MNAR, condus de Ruxandra Balaci, în cadrul căruia sunt organizate expoziții retrospective majore și editate cataloage pentru artiști ca Ion Bitzan, Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Paul Neagu sau Horia Bernea. În 1994, Mihai Oroveanu înființează Fundația Artexpo, cu scopul atragerii finanțărilor și susținerii proiectelor artistice în paralel și în colaborare cu ONDEA și G@D. La Muzeul de Artă Timișoara este prezentată expoziția Orient-Occident, curator Ileana Pintilie, iar la Muzeul de Artă din Arad, Art Unlimited S.R.L., curator Judit Anghel.

Irina Cios vine la conducerea CSAC (1995-1997), redenumit Centrul Internațional pentru Artă Contemporană – CIAC; iar la Timișoara are loc în 1995 prima ediție a Festivalului Internațional de Performance Zona, Timișoara, curator Ileana Pintilie. Începe o perioadă cu acțiuni și manifestări menite să întărească sau să construiască nuclee zonale în arta vizuală: se deschide Casa Tranzit în Sinagoga din Cluj (1996); INTER(n), curator Judit Anghel, Muzeul de Artă Arad, 1995; Avangarda românească, curator Alexandra Titu, Galeriile Alfa, Bacău, 1996; Simpozionul Internațional de sculptură de la Gărâna, organizat de Fundația Arca, 1996-1997; Simpozionul de artă contemporană INTERARTeast, Open Studio, organizatori Fundația de Artă Contemporană Târgu Mureș, CIAC, UAP, 1997; se înființează Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, organizator Maxim Dumitraș, și Fundația Tranzit din Cluj-Napoca; iar la Iași artistul Matei Bejenaru, prin Fundația Vector, inițiază Festivalul de performance Periferic (1997-2009), devenit în 2001 Bienala de artă contemporană Periferic, prima manifestare de acest gen care se organizează în România. Sunt organizate expoziții de artă contemporană în spații mai puțin convenționale, precum Muzeul Agriculturii din Slobozia, dar și demersuri de re-activare în zona contemporană/experimentală ale unor spații precum Muzeul de Artă din Tulcea (Salonul Național de Gravură, curator Ibrahim Keita, 1998) sau Galeria UAP din Oradea (expoziția de pictură experimentală Trans ora-de vest, artiști Marcel Bunea, Vioara Bara, Ioan Burlacu, Ilie Boca, Onisim Colta, Zărnescu, Ioan și Teo Mureșan, Ioan Augustin Pop, 1998).

 

 

Momentul 1998 marchează apariția grupurilor „reacționare” de tineri artiști, care contestă conceptual și formal generația anilor ’80: în atelierele Academiei de Arte din București se naște grupul Rostopasca (1998-2001), din care fac parte inițial Nicolae Comănescu, Alina Pențac, Dumitru Gorzo și Angela Bontaș, ulterior adaugându-se Alina Buga, Florin Tudor și Mona Vătămanu; iar grupul Cutter (inițiat în 1997) se convertește în Studio 468 (Mădălina Anton, Gabriela Boiangiu, Cristina Coleașă, Claudiu Constantin, Marius Frățilă, Ioan Godeanu, Cosmin Grădinariu, Anca Ignătescu, Cosmin Manolache, Sergiu Negulici, Dan Panaitescu, Ionuț Popa, Alexandru Petreanu) și înființează Institutul de Construcții și Deconstrucții, pseudo-instituție de cercetare și acțiune artistică; la Cluj ia ființă grupul Super us, devenit apoi Version (1998-2005: Mircea Cantor, Ciprian Mureșan, Gabriela Vanga, N. Baciu). Poate cel mai radical gest al acestei noi generații, menit să (își) demonstreze forța și voința, are loc în cadrul Săptămânilor culturale Rostopasca, și anume Non-stop painting, Rostopasca în spațiul Galeriei Atelier 35 din str. Eforie, unde membrii grupului și invitații lor, printre care și Gili Mocanu, au pictat fără oprire timp de 24 de ore.

În 1999, se constituie Fondul Cultural Național care va începe să funcționeze din 2006 ca Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), o constantă în finanțarea proiectelor independente începând cu anii 2000. La nivel național, apar noi organizații și spații: la Cluj, Centrul Cultural Sindan, coordonat de Maria Rus-Bojan, iar la Târgu Mureș, Fundația ArtEast; Arhiva de Artă Contemporană (AAC), condusă de Lia și Dan Perjovschi, devine Centrul de Analiză a Artei (CAA).

Apare prima dată în spațiul public chestiunea imanenței creării unui cadru muzeal dedicat în exclusivitate artei contemporane în cadrul simpozionului Muzeul și arta contemporană, participanți Liviana Dan, Irina Cios, Simona Tănăsescu, Adrian Guță, Horea Avram, Dan Perjovschi, Teodor Graur, Dan Zbârcea (Bienala Periferic 3, cu tema Centru-Periferie, curator Matei Bejenaru, Iași 1999).

Anii 2000 înregistrează o explozie a fenomenului artei vizuale contemporane: se impune generația 2000, se consolidează activitatea organizațiilor și instituțiilor, se înființează Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), apare fenomenul de piață de artă, apar primele galerii comerciale și case de licitație, primele artist-run-spaces, primele proiecte de artă în spațiu public și proiecte independente de amploare, artiștii se organizează în bloguri, rețele de comunicare și diseminare a informațiilor, se dezvoltă fenomenul bienalelor și apar noi polarizări, de această dată având la bază nu recursuri conceptuale, ci vechi concurențe zonale (Școala de la Cluj/Școala de la București). Deceniul este marcat de o efervescență în circulația ideilor și stilurilor, de începuturi absolute, de testare a unor noi forme de (auto)organizare și (auto)promovare artistică; se pun bazele unor formule de colecționare a lucrărilor de artă contemporană pe circuitul specific pieței de artă, firav și nefiscalizat pentru începutul deceniului, cu evoluții notabile în crearea unor tendințe în colecțioanarea și monetizarea unor tinere staruri naționale, dar și ale unor figuri marcante din epoca comunistă, cu reverberații în sistemul internațional al pieței de artă (fenomenul ascensiunii artiștilor asociați cu Școala de la Cluj/Galeria Plan B, fenomenul recuperării artiștilor importanți din perioada comunistă).

 

În anul 2000, MNAR, prin Departamentul de Artă Contemporană, prezintă Transitionland România 2000, curator Ruxandra Balaci, o abordare cronologică a scenei de artă contemporană în tranziție, de la Horia Bernea la grupul Rostopasca. În același an debutează programul de artă contemporană din cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, inițiat de Doina Mândru (director 2000-2009), cu numeroase expoziții retrospective (Ion Lucian Murnu, Paul Gherasim, Ștefan Râmniceanu, Marian Zidaru, Aurel Bulacu, Florin Ciubotaru, Liviu Russu, Aurel Vlad, Darie Dup, Florica Prevenda, Stela Lie, Titu Toncian, Alexandru Păsat, Mircea Roman, Anca Mureșan, Anca Boeriu sau Mihai Țopescu). În 2001 se inaugurează Galeria Nouă, coordonată de Aurora Király, parteneri instituționali CIAC (Irina Cios) și Fundația Pro Helvetia (Gabriela Tudor), cu un program expozițional destinat cu predilecție prezentării fotografiei și artei video, multimedia și promovării artiștilor tineri (galeria se închide în 2008).

Prima galerie comercială este deschisă la Hotel Marriott din București: Galeria Assamblage, organizator Sarah Einik (2000-2003), iar în 2001 Matei Câlția înființează Galeria deINTERESE, redenumită ulterior Galeria Posibilă (2003); o altă galerie fiind Galeria Sabina și Jean Negulesco, întemeiată de Ileana Micodin, curator Maria Magdalena Crișan (deschisă până în 2005), urmată în 2002 de H’art Gallery (Dan Popescu).

În 2001 apare hotărârea de înființarea MNAC prin comasarea Oficiului Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA) cu Departamentul de Artă Contemporană din cadrul MNAR, Muzeul Național de Artă Contemporană fiind găzduit în Casa Kalinderu (Kalinderu MediaLab) și în sediul TNB (Galeria Etaj 3/4). La Kalinderu MediaLab se deschide COOP Media Festival ed. 2, eveniment care reunea zona experimentalistă în arta contemporană și muzica electronică: Angela Bontaș, Mona Vătămanu și Florin Tudor, Anca Benera, Ioana Nemeș, Nicolae Comănescu, Gili Mocanu expun alături de DJ care mixează live: DJ Mike și Electric Brother.

În timp ce arta stradală și graffiti aduc forme ale artei contemporane pentru publicul neavizat, publicul larg, prin taguri și picturi murale ilegale, fenomenul bienalelor se adresează pentru început publicului specializat: Bienala Tinerilor Artiști, organizator Fundația Culturală META, este a doua bienală de artă contemporană din țară și prima din București (2001-2014); Bienala București (Bucharest Biennale), organizator Fundația Pavilion (2002-prezent), condusă de Răzvan Ion și Eugen Rădescu; Bienala Internațională de Gravură Experimentală (2002 - prezent), organizatori Olivia Nițiș, Ciprian Ciuclea.

 

Își fac cunoscută influența noi structuri independente în cadrul unor instituții, precum GALERIA din cadrul Universității Naționale de Artă București (2002), redenumită ulterior UNAgaleria, funcționând ca o platformă de sprijinire a studenților în zona epozițională; iar în 2003 este creată o super-structură instituțională, și anume Institutul Cultural Român cu antenele sale din străinătate, cu o activitate importantă în sprijinirea și finanțarea proiectelor de artă contemporană, cu precădere în perioada 2005-2012, sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici. În zona independentă, anul 2003 marchează primul artist-run space: 2020 Home Gallery, organizat de Vlad Nancă, în care au expus/performat și alți tineri artiști bucureșteni precum Ștefan Comșa, Ioana Nemeș, Mona Vătămanu și Florin Tudor. În același an se consemnează și prima intervenție urbană, tot la București: Coconii lui Dumitru Gorzo.

MNAC este inaugurat în noul sediu din Palatul Parlamentului (director Mihai Oroveanu; din 2014 director Călin Dan), provocând (deja) o controversă aprigă în lumea artistică vizavi de decizia de situare a unui simbol al avangardei free spirit într-o clădire atât de încărcată de trecutul megalomanic și dictatorial. Această controversă persistă, ea fiind adresată și invocată în discuții publice de înseși conducerea MNAC, fără o finalitate imediată.

În 2004 se deschide o altă galerie comercială la București, Anaid Art Gallery (Diana Dochia), galeria mutându-se în 2015 la Berlin, dar rămânând fidelă proiectelor începute în România și artiștilor români reprezentați. În anul următor se înfințează galeria Plan B, Cluj, la inițiativa artiștilor Adrian Ghenie și Mihai Pop, cu un rol crucial în impunerea artiștilor clujeni pe piața internațională, la cote neatinse de alți artiști contemporani români. Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Cristi Pogăcean, Victor Man sunt prezentați la cele mai mari târguri de artă din lume, sunt titrați de New York Times în 2007, fenomenul pune Clujul pe harta artei contemporane și apare denumirea de Școala de la Cluj, deși neasumată și contestată de inițiatorii curentului.

Galeria își va deschide un sediu și în Berlin din 2008, lărgindu-si lista de artiști reprezentați prin adăugarea unor artiști emerging, precum și artiști din fenomenul de recuperare (Mihai Olos, Horia Damian, Ion Bitzan, Octav Grigorescu). Astfel, apare în limbajul critic polarizarea dintre „Școala de la Cluj”, prin primul val – Victor Man, Adrian Ghenie, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, Gabriela Vanga, Mircea Suciu, Marius Bercea – și al doilea val – Oana Fărcaș, Dragoș Bădiță, Mirela Moscu, Betuker Istvan, Veres Szabolcs, Zsolt Berszan, Robert Fekete, Ioana Iacob, Leonard Silaghi, Anca Bodea, Ioana Olăhuț – și „Școala de la București” prin noul figurativ reprezentat de Francisc Chiuariu, Dragoș Burlacu, Roman Tolici, Gili Mocanu, Zoltan Bela, Mihail Coșulețu, Simona Vilău, Cătălin Petrișor, Ana Maria Micu.

 

În momentul 2005-2008, raportarea la acești doi poli zonali nu se făcea de pe poziții antagonice, ci mai degrabă stilistice. Seria de expoziții importante organizate de H’art Gallery la București cu artiști bucureșteni (F.A.Q. about Steven the Great, artiști Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Tara von Neudorf;  Săru’mâna pentru masă, Ana Bănică; Ohne Technik, Gili Mocanu; In Exitus, Roman Tolici; Ups and Downs, Vlad Nancă) este acompaniată de expoziții ale artiștilor clujeni la aceeași galerie bucureșteană (Blackout, artiști Mircea Suciu, Marius Bercea, Șerban Savu și Adrian Ghenie 2005; Foaia de pontaj, Șerban Savu la începutul lui 2006, Mircea Suciu se bucură de expoziții personale în 2005 și 2006). Evoluția ulterioară diferită pe piața de artă internațională, cu un succes răsunător pentru partea clujeană, deși prima participare a unei galerii românești la un târg internațional este cea a H’art Gallery la Arte Fiera Bologna în 2005, face ca referirea critică la această polarizare să se construiască în termeni dichotomici în numai câțiva ani de la lansarea internațională a artiștilor bucureșteni și clujeni.

În 2007 se deschide Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal Sibiu, curatoare Liviana Dan, asistent Anca Mihuleț, iar la București se înființează Ivan Gallery, condusă de Marian Ivan. La București are loc prima ediție a evenimentului maraton Noaptea Albă a Galeriilor, organizat de Asociația Ephemair, din 2016 acest eveniment devenind național. Capitala Culturală Europeană Sibiu înregistrează proiecte de artă contemporană (notabil fiind performance-ul stradal Balloon People al Alinei Buga), iar la Cluj ia ființă în 2009 spațiul de creație și difuzare a artei contemporane, Fabrica de Pensule, cu o activitate programatică ce a contribuit la consolidarea poziției Clujului ca pol cultural național și european.

În 2008 are loc prima licitație de artă a Casei Artmark, Licitația de Iarnă 2008: Fata în roz de Nicolae Tonitza se adjudecă cu 120.000 de euro; iar Păunii privirilor de Ion Țuculescu, cu suma de 80.000 de euro. Fiind prima casă de licitații avizată CINOA din România, se stabilește ca lider de piață secundară încă din primele luni de activitate.

În 2009, artiștii Adrian Bojenoiu și Alexandru Niculescu înființează Club ElectroPutere Craiova (cu o prezență notabilă și la București la Centrul Artelor Vizuale din cadrul galeriilor UAP în perioada 2012-2013), cu un program expozițional susținut, organizarea a două ediții Mobile Biennale (2014, 2017) și program de rezidențe artistice (2016-2020).

Începând cu sfârșitul anilor 2000 și până în prezent, fenomenul artelor vizuale contemporane (pictură, sculptură, fotografie, instalaţie, performance, happening, artă video, new media, mixed & trans media, artă în spaţiu public) devine unul dintre cele mai vii din spectrul cultural național, în continuă dezvoltare, înregistrând o creştere semnificativă, exponenţială, atât în zonele instituţională şi alternativă – organizaţiile şi spaţiile independente –, cât şi în piaţa de artă contemporană.

 

În ultimul deceniu, diferenţele generaţionale dintre profesionişti au început să se estompeze, existând un puternic curent în activitatea muzeelor şi galeriilor de recuperare a generaţiei anilor '70-'80. Generaţia tânără, foarte activă în zona de underground în anii 2000, a devenit mult mai prezentă şi vocală, multe dintre spaţiile alternative de tip underground devenind emblematice, în timp ce o parte dintre evenimentele de artă contemporană au intrat într-un mainstream de activare urbană, printr-un efect organic de multiplicare. În plus, în cazuri punctuale, parteneriatele public-ONG-privat încep să asigure continuitatea şi sustenabilitatea unor evenimente anuale, calendarul evenimenţial anual devenind mai previzibil. În ciuda acestor progrese, chestiunile insuficienţei spaţiilor pentru ateliere (UAP pierzând multe dintre spațiile sale în perioada 1990-2010) şi a finanţării proiectelor rămân problemele cele mai stringente, în condiţiile inexistenţei unor finanţări multianuale, mai ales pentru costurile de producţie ridicate şi expunere a proiectelor new media.

În perioada 2010-2015, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a dispus de trei sedii: MNAC Palatul Parlamentului, cu cinci etaje care găzduiesc expoziţii (inclusiv din domeniile arhitecturii, memoriei urbane și industriilor creative), evenimente, performance-uri, conferinţe, prezentări de artiști, programe educative etc.; MNAC Anexa (Calea Moșilor 62-68, în zona extinsă a Centrului Vechi), trei etaje dedicate prezentării proiectelor tinerilor artiști (unde au funcționat la parter – Spaţiul Platforma și la etajul 1 – Salonul de Proiecte, 2011-2015), precum și din domeniul fotografiei (etaj 3) și MNAC Dalles (situat în Piaţa Universităţii), ambele închise în prezent circuitului expozițional din rațiuni de risc seismic.

Continuând tradiția anilor 1990-2000, alte muzee naţionale care includ programatic producţia şi prezentarea de expoziţii de arta contemporană sunt: Muzeul Naţional de Artă (cu sediul central în Palatul Regal din Calea Victoriei şi cele trei muzee satelite: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady), Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” sau Muzeul Naţional Cotroceni. Acestora li se adaugă muzeele de artă din marile orașe: Timișoara, Arad, Galați, Brașov, Craiova, Iași, Constanța șamd. Bibliotecile integrează la rândul lor această funcție, dintre acestea menționăm Biblioteca Națională din București, cu spații generoase pentru prezentarea proiectelor de arte vizuale.

 

În 2012 este înființată rețeaua tranzit.ro București/Cluj/Iași/Sibiu, o platformă de cercetare, producție și prezentare a artei contemporane din cadrul rețelei est-europene tranzit.org.

ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti include în obiectivele sale promovarea artelor vizuale contemporane, odată cu deschiderea noului sediu din Hanul Gabroveni în 2014. De asemenea, Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu, Palatul Voievodal Curtea Veche, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Storck, Muzeul Victor Babeş, Muzeul George Severeanu, Casa Memorială Nottara, Observatorul Astronomic Vasile Urseanu, Casa Cesianu, Casa Memorială Gheorghe Tătărescu, Muzeul Nicolae Minovici, Colectia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei) are o activitate continuă în zona artei vizuale contemporane. În aprilie 2015 se deschide la Bucureşti PostModernism Museum (Cosmin Nasui), primul muzeu privat din România, al cărui focus este reprezentat de artă şi inovaţie.

Începând cu a doua parte a anului 2014, programul expozițional MNAC este structurat în două sezoane cu prezentarea a patru-cinci noi expoziții ample, printre care se numără importante retrospective din curentul recuperărilor: Ion Bitzan, Mihai Olos, Octav Grigorescu și Georgeta Năpăruș, Wanda Mihuleac, Nistor Coita, Liviu Stoicoviciu sau expoziții personale ale unor artiști consacrați precum Gheorghe Rasovszky, 2META sau Iosif Kiraly. De asemenea, misiunea muzeului este asumată programatic și în activarea comunității prin dezvoltarea programelor educaționale și de responsabilitate socială.

În 2014 are loc prima ediție Art Safari București, lansat ca un târg de artă contemporană pentru primele două ediții, reconfigurându-și ulterior formula într-una de pavilion muzeal temporar, cu expoziții de artă patrimonială și contemporană. Evenimentul se bucură de o publicitate incomparabilă cu cea a unei instituții de tip muzeal și dobândește în scurt timp o notorietate aparte pentru publicul larg neavizat, având în fiecare an tot mai mulți vizitatori din categoriile publicului larg.

În 2015 are loc prima ediție a bienalei Art Encounters Timișoara, incluzând și Aradul în această primă ediție, urmată de alte două ediții în 2017 și 2019. Acest eveniment se impune ca o destinație obligatorie pentru publicul specializat, reușind să coaguleze forțele artistice în dialog cu spații diverse din Timișoara, activând astfel categorii noi de public local. Tot în 2015, de această dată la București, debutează festivalului tinerilor artiști Diploma, organizat la nivel național din 2018.

Un alt spațiu dedicat producției și prezentării artei vizuale contemporane se deschide la București în 2016, la inițiativa și finanțată de o instituție bancară: Rezidența Scena9. Salonul de proiecte este relocat în același an într-un spațiu din Palatul Universul, un nou hub creativ al capitalei. În același an, la Iași se deschide Borderline Art Space, un spațiu care se impune treptat ca avanpost al producției de expoziții ai artiștilor local tineri sau consacrați.

Mirajul co-creativității și democrației federalizate a Clujului se destramă în 2016 printr-un episod shakespearean, intriga căruia fiind constituită de trădarea unui grup de artiști și galeriști (Daria Dumitrescu, Florin Ştefan şi Zsolt Berszan) care înregistrează pe ascuns la OSIM marca Fabricii de Pensule și își crează o altă entitate, funcționând din 2017 într-un alt spațiu industrial reconvertit, sub denumirea de Centrul de interese (fosta fabrică Tehnofrig). Restul foştilor parteneri din Fabrica de Pensule – Fundaţia AltART (Szakats Istvan şi Rariţa Zbranca şi alţii), ReciprocA, GroundFloor, Colectiv A, Galeria Plan B – şi alţii au ameninţat că îi vor da în judecată pe cei trei care au înregistrat marca fără ştiinţa lor. La distanță de numai patru ani, în ianuarie 2020, Fabrica de Pensule din strada Henri Barbusse devine o amintire, după mai bine de un deceniu de activități culturale de calitate care au impus instituția pe plan european, noua strategie fiind aceea de transformare din spațiu-gazdă în rețea de expertiză. Istoria nu poate decât să se repete în iulie 2020, când una dintre cele două entități care administrează atelierele și expozițiile din Centrul de Interese din Cluj, și anume Federația Centrul de Interes, condusă de Florin Ștefan, se străduie să o submineze pe cealaltă, Asociația Artiștilor CDI, pentru a gestiona singură banii publici care sunt atrași la Centrul de Interes, iar galeriile Sabot și Baril sunt forțate să iasă din spații.

 

În 2017 este inaugurat primul muzeu românesc privat dedicat în exclusivitate artei contemporane Muzeul de Artă Recentă/MARe (director Erwin Kessler), cu o expoziție permanentă în care apar lucrări-cheie de Ion Țuculescu, Andrei Cădere, Ion Grigorescu, Paul Neagu, Ștefan Bertalan, Nicolae Comănescu, Roman Cotoșman, Pavel Ilie, Diet Sayler, Alexandru Chira, Horia Bernea, Florin Mitroi, Marian Zidaru, Ioana Bătrânu, Vioara Bara, Teodor Graur, Dan Perjovschi, Dumitru Gorzo, Victor Man, Ecaterina Vrana, Vlad Nancă, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Ovidiu Feneș, Cristina David, Ion Bârlădeanu etc. În 2018 se deschide un alt muzeu privat de artă la București, anume Muzeul de Artă Modernă și Contemporană Pavel Șușară.

Inaugurat la finele lui 2017, Centrul de Documentare și Cercetare a Culturii Vizuale Mihai Oroveanu funcționează la MNAC sub forma unei biblioteci deschise publicului larg și specializat, onorând amintirea istoricului de artă, fotografului, curatorului și directorului fondator MNAC. În 2018, MNAC deschide expoziția cu carácter permanent din colecția proprie, VĂZÂND ISTORIA – 1947-2007. COLECȚIA MNAC, după precedentele expoziții de valorificare și cercetare a colecției, Triaj (2016-2017) și Colecția ca arhivă (2015-2016).

În 2019 își începe activitatea la Cluj Centrul Cultural Clujean, o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare urbană rezultată din candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 (câștigat de Timișoara) și cu o misiune ce abordează provocări strategice ale societății, prin proiecte interdisciplinare într-o varietate de domenii: arta contemporană, educaţia culturală și artistică, regenerarea urbană, coeziunea și incluziunea socială, bunăstarea emoţională și mentală, industriile culturale și creative, dezvoltarea rurală, creșterea capacităţii sectorului cultural, inovarea socială și urbană, cooperarea internaţională.

În Bucureşti au funcționat în ultimii zece ani peste 20 de spaţii alternative, cu programe şi evenimente ce conferă vieţii urbane o efervescenţă aparte, unele dintre spații bucurându-se de o longevitate aparte. Unele dintre ele au fost formulate ca centre de artă cu un program continuu, dar au rezistat câțiva ani pe scena artistică, precum Victoria Art Center, CIAC – The Ark, Make a Point, MORA, Carol 53, Go Art Projects, Știrbei 143, casa din spatele curții, Home Mătăsari, The CAN, WASP, ARTHUB, altele fiind spaţii de tipul artist-run space Sandwich II, Alert Studio, Dyptich Art Space, Galeria Mignon (grupul artistic DALPOFZS), Cetatea Artelor (Artidava) – Asociaţia Macaia. Unele cu o activitate de peste 10 ani, altele apariţii efemere în Bucureşti, o categorizare clară a acestor spaţii alternative este dificilă, de exemplu Sandwich II, Alert Studio sau Dyptich Art Space impunând un program curatorial continuu şi coerent, însă nu se declară galerii comerciale. Make a Point, CIAC – The Ark, Carol 53 sau WASP sunt exemple de reconversie a unor spaţii industriale sau abandonate şi introducerea lor în circuitul urban contemporan.

 

Au existat şi unele spaţii vocal alternative – multe dintre ele cu o viziune interdisciplinară şi critic-inovatoare, precum ODD, WASP sau Colivia (Funky Citizens). O categorie aparte este reprezentată de spaţiile din zona HORECA, baruri sau spaţii de smart cooking din zona underground, ce includ în programele lor expoziţii de artă contemporană, cele mai active dintre ele fiind A1, Alandala, Dianei 4 sau FROG. O noutate pentru scena bucureşteană este reprezentată de apariţia unor spaţii de expunere cu program continuu în cadrul unor spaţii comerciale, de tip office building: Expozitiei 1F, Metropolis Art Collection.

Zona alternativă este primordială în aspectul evenimenţial al artelor vizuale contemporane bucureştene, organizaţiile şi spaţiile alternative sunt participante sau organizatoare ale unor evenimente urbane de tipul Noaptea Albă a Galeriilor, Festivalul Femei pe Mătăsari etc. În Bucureştiul cultural, în care activitatea este concentrată aproape exclusiv în centrul oraşului, spaţiile alternative sunt cele care animă în mod creativ cartierele bucureştene, cu o activitate comunitară implicită.

Zona alternativă include şi o serie de proiecte de artă în spaţiu public, foarte puţine ca număr, însă extrem de importante pentru explorarea spaţiului urban şi crearea de repere (artistice, vizuale) în spaţii publice diverse, cu accentuarea, reinventarea sau generarea de noi identităţi ale spaţiilor respective, prin amplasare unor opere de artă sau instalaţii ori intervenţii de street art. După primul proiect bucureştean de artă în spaţiul public, Proiect 1990 (2010-2014, 20 de proiecte pe soclul lui Lenin din Piaţa Presei Libere), au urmat Spaţiu expandat (din 2011, în diverse spaţii publice din oraş), SPAM (2012-2014, 6 proiecte pe unul dintre soclurile din Parcul Carol), Episodul 3: Garajul Ciclop (2013, 43 de artişti), Art on Display (din 2014, 24 proiecte în vitrinele comerciale şi spaţii exterioare din zona Căii Victoriei). Una dintre dificultăţile majore pentru arta în spaţiul public este dificultatea obţinerii aprobărilor necesare din partea autorităţilor locale, precum şi lipsa unui cadru legal pentru zona de street art.

 

În timp ce galeriile din rețeaua națională UAP își pierd din relevanță și sunt reduse considerabil ca număr cu fiecare an, numai în Bucureşti au activat în ultimul deceniu peste 30 de galerii comerciale de artă contemporană, dintre care menționăm 418 Contemporary Art Gallery, Aiurart, Anaid Art Gallery, Anca Poteraşu Gallery, Art A, Art Yourself Gallery, Artfooly. The Slice of Art Gallery, Atelier 030202, Eastwards Prospectus/GAEP, Funnel Contemporary Art, Galeria 26, Galeria AnnArt, Galeria Galateca, Galeria Horaţiu Mălăele, Galeria Ivan, Galeria Montage, Galeria Posibilă, Galeria Romniceanu, Galeriile BMR, Gallery, H’art Gallery, Imbold, LABORNA Contemporary Art Gallery, MOBIUS Gallery, Nasui Collection & Gallery, Nicodim Gallery, PleshooContemporary, Senso Gallery, Suprainfinit Gallery, Zorzini Gallery.

Dintre galeriile comerciale, o proporţie de aproximativ 50% dispune de o viziune curatorială consistentă, un portofoliu semnificativ de artişti, de echipamente tehnice adecvate şi a participat la târguri internaţionale de artă. Activitatea galeriilor comerciale este astfel inegală – inegalităţi de altfel inerente unei pieţe emergente –, iar numărul galeriilor relevante este scăzut în comparaţie cu alte capitale europene, precum şi în contextul relevanţei domeniului la nivel internaţional.

În piaţa de artă funcţioneaza şi galerii comerciale de artă ce prezintă artă contemporană alături de artă de patrimoniu: European Art Gallery, DanaArtGallery, Dimisca Studio (artă naivă, artă singulară), Galeria Occidentului, Galeria Romană, Rotenberg & Uzunov Art Gallery.

Casele de licitaţii de artă Artmark, Goldart, ALIS, Grimberg, AraArt funcţionează în piaţa secundară de artă contemporană, alături de case de licitaţii online precum Lavacow sau Seabam. Piața românească beneficiază de o poziţionare puternică în zona puterii de cumpărare, în ultimii ani înregistrându-se o creştere a segmentului de cumpărători first time buyers, tineri colecţionari care se orientează spre achiziţii de affordable art – artişti emergenţi, lucrări la prețuri mai reduse –, mai degrabă decât spre nume de artişti recunoscuţi şi lucrări la cotaţii mai ridicate. Cu toate acestea, numărul colecţionarilor de artă contemporană este destul de redus, o bună parte dintre colecţionari încă preferând lucrări de artă patrimonială.

 

Alte asociaţii şi structuri profesionale sunt: Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România (ACOAR), Patronatul Comercianţilor de Artă din România, Societatea Colecţionarilor de Artă din România, Fondul CertInvest Artă Românească, Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă, Asociaţia Galeriilor de Artă Contemporană.

O serie de alte evenimente din domeniul designului şi industriilor creative (Romanian Design Week) sau de activare urbană (Street Delivery, Rahova Delivery, Train Delivery, Femei pe Mătăsari) au componente de artă vizuală contemporană, evenimente colaterale în spaţii de artă contemporană etc. De asemenea, în Bucureşti se organizează din 2006 Rokolectiv, electronic music and related arts festival. Alte evenimente ce animează din anul 2014 calendarul artelor vizuale sunt: Bucharest Art Week și Weekendul Galeriilor București.

Având în vedere structura publicului ţintă al evenimentelor de artă contemporană, care este alcătuită din persoane cu un nivel de educaţie ridicat (în general cu studii superioare), cu venituri medii şi peste medie, persoane cu disponibilitate de a călători, zona artelor vizuale contemporane se confruntă cu o situație bizară în timpul crizei pandemice 2020: poate produce artă, dacă identifică resurse financiare suficiente, însă publicul, și așa fragmentat, este redus substanțial. Un procent important din vizitatori sunt cetăţeni străini. Audienţa fidelă este formată din membri ai comunităţilor industriilor creative, artişti, curatori, persoane din mediile de afaceri şi din publicitate, la care se adaugă reprezentanţi ai unor muzee şi instituţii culturale, ai sponsorilor şi partenerilor, ai ambasadelor acreditate, ai centrelor culturale străine şi româneşti, jurnalişti din presa internă şi internaţională. În condițiile unei mobilități reduse și impunerea unor măsuri preventive conjugate, ca distanțarea socială și limitarea grupurilor, muzeele, galerile, evenimentele independente încearcă să asigure o continuitate a programelor proprii până la revenirea la normal. Numai că nimeni un poate ști cum va arăta acel normal. După un deceniu de auto-fagocitare a formelor create, de epuizare a formelor evenimențiale testate, de ruperi de antante și batere înapoi către o stilistică mai puțin reacționară, ne întrebăm care va fi efectul pe termen mediu și lung al perioadei Coronavirus pe scena artelor vizuale contemporane din România.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.