Alexandra Marin

 

PIAȚA DE ARTĂ DIN ROMÂNIA

 

 

„Tabloul Țărăncuță cu fuior pe cale de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seara, la prețul de 220.000 de euro la licitația de primăvară organizată online. Așa suna începutul comunicatului de presă care anunța în luna martie a anului 2020, în plină pandemie, rezultatele înregistrate de liderul pe piața de licitații din România.

Interesul pentru marii maeștri ai artei românești și oportunitatea de investiție în artă rămân aproape neafectate chiar și în condiții vitrege pentru diversele ramuri ale economiei. Operele de artă cunosc o tendință de apreciere a valorii pe termen mediu și lung, operele de patrimoniu fiind considerate în general cele mai sigure. Pe de altă parte, arta tânără contemporană prezintă un risc investițional mai pronunțat. În acest context, artiștii români de renume conduc în continuare topurile de vânzări pe piața locală, Nicolae Grigorescu rămânând pictorul național și preferatul marilor colecționari, urmat de Nicolae Tonitza, precum și de nume reprezentative ale avangardei.

În ultimii ani s-au remarcat, de asemenea, câțiva artiști contemporani, arta contemporană având nevoie, de regulă, de un termen investițional mai redus, în timp ce arta de patrimoniu cunoaște o apreciere graduală. Creșterea pieței de artă contemporană este susținută de tranzacționări ale marilor nume de pe scena internațională de artă, precum Adrian Ghenie, reprezentant al Școlii de la Cluj, care a vândut în urmă cu un an trei lucrări doar în România. Cele mai importante tranzacții ale anului nu reprezintă însă mai mult de 10% din piața vânzărilor publice, spre deosebire de piețele internaționale mature, unde tranzacționarea celor mai importanți artiști ajunge la 50% din totalul tranzacțiilor. Piața românească de artă este încă extrem de tânără, ale cărei „vedete” muzeale se adjudecă la prețuri în jurul sumei medii de 100.000 euro, aproximativ de 300 de ori mai mici față de tranzacțiile semnificative de pe piața internațională.

Fiind o piață a produsului cultural, piața de artă din România se află într-un stadiu emergent, cunoscând din 1990 până în prezent o creștere continuă și un ritm de apreciere susținut, cu precădere din anii 2000. Având capacitatea de a-și spori valoarea în timp și de a avea un randament crescut, vânzarea de artă a înregistrat creșteri chiar și în perioadele cu risc financiar ridicat. Mediul artistic poate fi afectat temporar, dar circulația operei de artă se poate adapta rapid, folosind canale alternative pentru a se pune în valoare.

Ultimii zece ani au fost caracterizați de o creștere survenită pe fondul revigorării întregii economii românești. Odată cu această creștere, piața de artă a primit o infuzie de capital, ca parte a unei mai largi bugetări culturale. Dacă interesul colecționarilor români rămâne preponderent concentrat înspre numele reprezentative ale artei românești de patrimoniu, ultimii ani au propulsat în vânzările publice și segmentul de artă contemporană, cu un numărul de lucrări vândute în creștere, inclusiv datorită prezenței în selecțiile caselor de licitații.

 

Țărăncuță cu fuior, Nicolae Grigorescu, 1874 @ ro.wikipedia.org

 

În ceea ce privește mijloacele de achiziționare a lucrărilor de artă, în special artă contemporană, noii cumpărători se orientează adeseori către operatorii economici autorizați și reglementați, care oferă transparență, servicii de calitate, garanția autenticității, precum și către experți și specialiști, de preferință toate acestea împreună, ca într-un one-stop-shop. Se apelează mai puțin la dealer, prieteni sau alte oportunități. Tendința de a apela la servicii specializate conduce la profesionalizarea pieței, cumpărătorii concentrându-se pe marii jucători, preferând să apeleze la prestatori de servicii de vânzare și post-vânzare, fiind atenți la drepturile lor și la reglementări, mulți dintre ei urmărind tezaurizarea în artă și luând în calcul eventualitatea revânzării după creșterea piețelor lor de referință.

Lumea artei rămâne particulară în mod semnificativ prin nivelul scăzut de digitalizare, comparativ cu alte sectoare. Vânzările online au reprezentat un domeniu esențial pentru cei care urmăresc o dezvoltare a afacerilor în artă, în încercarea de a cultiva noi colecționari. Există diferite moduri în care preferințele și nevoile colecționarilor de artă online se disting de percepțiile tradiționale ale celor care cumpără artă offline. Acești colecționari din lumea digitală s-au obișnuit cu accesul imediat la informațiile online, sunt înclinați adesea să facă documentare pe cont propriu și să contacteze o galerie sau o casă de licitații doar după ce au căpătat încredere în artist și în lucrările de artă pe care ar dori să le cumpere. Colecționarii cu puțină experiență afirmă adesea că lumea artei offline este una intimidantă și că de aceea o preferă pe cea online. Cumpărătorii online achiziționează în număr copleșitor lucrări de artă pentru a trăi înconjurați de ea, ca sursă de inspirație în viața lor de zi cu zi.

O categorie aparte de cumpărători de artă o reprezintă corporațiile. Acestea investesc în artă pentru a modela și îmbunătății imaginea brandului, deoarece simt că arta conferă personalitate afacerii, influențând în bine imaginea acesteia. Achizițiile de artă au devenit o parte integrantă a culturii de la locul de muncă, iar asta se referă atât la angajați, cât și la clienți. În loc să cumpere artă pentru doar pentru a-și impresiona clienții, companiile investesc în opere care să îi motiveze și să îi inspire pe angajați. Unii experți consideră că lucrările de artă de la locul de muncă inspiră creativitate și stimulează intelectul angajaților.

Putem spune că azi oricine poate achiziționa obiecte de artă. Există diverse mijloacele de a avea acces la detalii despre lucrări, pot beneficia de expertiză și de toate informațiile necesare legate de tranzacționare (fie că aceasta se face prin case de licitații, galerii sau experți, fie că are loc în sală, prin telefon sau online din celălalt capăt al lumii). Pot profita de o varietate a stilurilor și a perioadelor artistice – de la numele de patrimoniu la celebritățile contemporane sau tinerii artiști supercontemporani –, precum și de o plajă largă de prețuri accesibile atât colecționarilor reputați, cât și tinerilor interesați, accesul de artă fiind mai facil decât oricând.  De asemenea, libertatea de exprimare și de circulație a artiștilor după 1990, prezența la expozițiile internaționale și bienale au propulsat nume importante de artiști români contemporani, reprezentanți ai școlilor de la București sau Cluj. Aceștia se adecvează bine așteptărilor artistice ale publicului actual, atât prin mesaj, cât prin tehnicile și temele abordate, creând astfel un segment nou de cumpărători și aducând o schimbare în dinamica pieței.

 

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.